INDICAŢII PRIVIND GESTIONAREA DEŞEURILOR MUNICIPALE ÎN CONDIŢIILE TRANSMITERII NOULUI CORONAVIRUS

Dorim să atragem atenţia populaţiei asupra informaţiilor transmise de Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Sănătate Publică şi Ministerul Mediului, cu privire la modul de colectare a deşeurilor în contextul pandemiei cu noul coronavirus (SARS-COV-2):

❗️Pentru deşeuri municipale produse în locuinţe în care persoanele se află în izolare la domiciliu (inclusiv persoane suspectate sau confirmate pozitiv):

Pentru colectare, se vor folosi cel puţin doi saci de plastic, unul în interiorul celuilalt, sau în număr mai mare, în funcţie de rezistenţa mecanică a acestora.

Recomandări:
📍Nu se face colectarea separată a deşeurilor. Toate deşeurile generate în locuinţă se pun împreună.
📍 Închideţi/înnodaţi pe rând fiecare sac folosind, dacă este posibil, mănuşi de unică folosinţă.
📍Nu zdrobiţi şi nu comprimaţi sacii.
📍Blocaţi accesul animalelor de companie în spaţiile în care se află sacii cu deşeuri.
📍Deşeurile vor fi colectate în continuare de operatorul de salubritate.

❗️ Pentru locuinţele în care NU există persoane cu test pozitiv, izolate sau în carantină obligatorie, deşeurile municipale produse se colectează selectiv. Se recomandă respectarea procedurilor existente în vigoare.